Schimbarea la Față a Domnului

Astăzi, 6 august 2024, ortodocșii împreună cu romano-catolicii sărbătoresc Schimbarea la Față sau Transfigurarea Domnului sau Metamorfoza Domnului care este un eveniment descris de evangheliile sinoptice, în care Iisus din Nazaret a fost văzut de apostolii Săi într-o lumină nouă pe Muntele Tabor (Matei 17:1-9, Marcu 9:2-8, Luca 9:28-36). Conform acestor evanghelii, Iisus a devenit strălucitor, a vorbit cu proorocii Moise și cu Ilie, fiind numit Fiul lui Dumnezeu. Interpreții Noului Testament au clasificat Schimbarea la Față drept una din minunile lui Iisus menționate în Evanghelii.
Particularitatea Schimbării la Față este aceea că apostolii Săi văd în Iisus din Nazaret lumina divină. Similar, conform evangheliei după Ioan, la ultimul discurs public al lui Iisus, apostolii au auzit „vocea lui Dumnezeu” (Ioan 12,28), în timp ce alții au auzit doar „zgomot de tunet” (Ioan 12,29).
Conform site-ului resurse-ortodoxe.ro „Domnul nostru Iisus Hristos, în anul treizeci și trei al nașterii Sale și în al treilea an, cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mîntuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei lui Filip, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: «Tu eşti Hristos Fiul Dumnezeului celui viu…», și acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrâni, de la arhierei și de la cărturari, și să fie sacrificat. El a văzut pe ucenicii Săi mâhnindu-se din cauza viitoarei Sale morți, mai ales Petru care Îl oprea zicîndu-I: «Doamne, să-Ți fie milă de Tine și nu-Ți fă Ție aceasta». Atunci, ridicându-le mâhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dânșii că, după puține zile, o să le arate lor slava Sa, zicând: «Sunt unii dintre cei care stau aici şi care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea pe Fiul Omului stând întru slava Împărăţiei Lui». Trecând șase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a plecat din latura Cezareei lui Filip, în hotarele Galileei și a venit la Muntele Taborului, venind după el ucenicii și mult popor. Dar de vreme ce obiceiul Domnului nostru Iisus Hristos era ca rugăciunile către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, îndeosebi de ucenicii Săi, de aceea a lăsat sub munte poporul și pe ucenicii Săi și a luat numai pe trei din ei, respectiv pe Petru, pe Iacov și pe Ioan. Împreună cu dânșii s-a suit pe munte să se roage.
Acolo, depărtându-se puțin de cei trei ucenici la un loc înalt, Iisus Hristos se ruga, în timp ce ucenicii, au adormit, precum zice evanghelistul Luca: «Iar Petru şi cei ce erau cu dânsul, se îngreuiaseră de somn». În timp ce ei dormeau Domnul Iisus Hristos s-a schimbat la față, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise și Ilie, care grăiau cu El despre ieșirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se săvârşească în Ierusalim. Apostolii trezindu-se au văzut slava Lui cea negrăită, fața cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada și doi bărbați stând și grăind cu dânsul întru slava aceea, și pe moment s-au înspăimântat. Apoi Duhul Sfânt descoperindu-le lor, apostolii au recunoscut în bărbații aceia pe Moise și Ilie, înțelegând vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie. Îndulcindu-se de vederea slavei celei dumnezeiești, apostolii au înțeles că văd și aud atât cât le-a permis Creatorul deoarece este cu neputință omului muritor să vadă dumnezeirea cea fără de moarte. La fel a pățise și Moise, care se ruga Lui, să-i arate slava feței Sale, iar Dumnezeu i-a răspuns: «Omul nu poate vedea fața Mea și să fie viu».
După încheierea discuției lui Hristos cu Moise şi Ilie pe care apostolii au înțeles-o cu ajutorul Sfântului Duh, jale a fost în sufletul lui Petru că proorocii nu vor mai putea fi văzuți iarăși de ochii lor de muritori. Apostolii Petru, Iacov și Ioan doreau neîncetat să poată vedea Slava lui Hristos ca să se bucure și de vederea sfinților prooroci. Astfel Petru cu îndrăzneală a zis: «Doamne, bine este nouă să fim aici şi să facem trei colibe: una Ție, una lui Moise și una lui Ilie». Acestea grăindu-le Petru, un nor luminos, care a pus înaintea lui Hristos pe amândoi proorocii, prin voia Lui cea dumnezeiască, vrând să-i ia pe dânșii și să ducă pe fiecare la locul său, a umbrit pe apostoli, înconjurând vârful muntelui Tabor. La acel moment apostolii mai mult s-au temut, căci, apropiindu-se de Hristos, au intrat în nor, şi întru acel ceas s-a auzit glas din nor, zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultaţi!» Un glas ca acesta venind de sus, de spaima cea mare n-a mai rămas putere în apostoli, pentru că s-au temut foarte mult şi au căzut cu feţele la pămînt. După ce și-au aplecat fețele, slava dumnezeirii nu a mai putut fi văzută, iar proorocii s-au dus la locurile lor. Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ucenicii care zăceau la pămînt, zicîndu-le: «Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!» Apostolii, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus Hristos. Domnul le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre ceea ce au văzut și au auzit, până ce, după primirea patimilor şi a morţii, va învia a treia zi din mormânt. Cei trei apostoli au tăcut şi nu au spus nimănui nimic din cele ce au văzut, conform site-ului resurse-ortodoxe.ro
„Schimbarea la față a lui Hristos” (cunoscută și ca Transfigurarea lui Hristos, fiind fotografia prezentată la începutul articolului) este o pictură în ulei pe panou creată de maestrul italian renascentist Giovanni Bellini în anul 1480, acum găzduit în Galeria Capodimonte din Napoli, Italia. La acea vreme, Bellini deja abandonase arta gotică și trecuse peste influența lui Mantegna. Imaginea este creată într-un stil mai relaxat decât versiunea mai timpurie a Transfigurării. Lucrarea este semnată drept IOANNES BELLINUS pe un pergament mic agățat de gardul din prim-plan. Frunzele copacului din partea dreaptă, precum și fețele lui Iacob și Petru, sunt refăcute într-o restaurare ulterioară.

În 1494 și 1497, Perugino întreprinde două călătorii la Veneția, unde cunoaște operele lui Giovanni Bellini și ale lui Vittore Carpaccio. Acești pictori au exercitat o influență puternică asupra creației lui Perugino, care s-a manifestat în alegerea culorilor, în desenul draperiilor și în modalitatea pictării materialelor. Din această perioadă artistul începe să picteze în tonuri mult mai calde, redând cu o sensibilitate mai mare efectele de lumină. Astfel, în tabloul intitulat „Coborârea de pe cruce” (1495) – în prezent în Galleria Palatina din Palazzo Pitti din Florența – paleta de culori amintește universul coloristic al lui Carpaccio, veșmintele personajelor par a fi ieșite din penelul lui Bellini.
Începând cu anul 1498, Pietro Perugino lucrează la decorarea sălii de audiențe în Collegio del Cambio din Palazzo dei Priori di Perugia, ciclu terminat în anul 1500 cu ajutorul multora din elevii săi. Tema ciclului este simbioza dintre înțelepciunea păgână a antichității și înțelepciunea creștină, temă elaborată de umanistul Francesco Maturanzio. Frescele reprezintă „Schimbarea la față” (tabloul realizat în 1500 și prezentat mai sus), „Nașterea Domnului”, „Prudența și Justiția” împreună cu șase înțelepți ai antichității, „Forța și Temperanța”, „Dumnezeu Atotputernic” etc.
Schimbarea la față a Domnului Nostru Iisus Hristos să vă aducă armonie în case, liniște în suflete și sănătate în viață.